MANASTIREA NAMAIESTI - ARGES

Este una din cele mai renumite icoane cu Maica Domnului din tara,fiind totodata legata si de intemeierea manastirii in care ea salasluieste. Manastirea Namaiesti este o manastire ortodoxa din judetul Arges, aflata la mica distanta de Campulung, inspre nord-vest. Potrivit legendelor locului, trei ciobani au ajuns cu oile pe stanca in care se afla astazi manastirea. Inoptand in aceste locuri,toti trei au avut toti acelasi vis "in dangat de clopot, fiecaruia dintre ei i s-a aratat un inger care i-a spus ca in acea stanca se afla o icoana zugravita dupa chipul adevarat al Maicii Domnului"A doua zi, de dimineata, trezindu-se, ei si-au spus unul altuia visul avut, s-au infricosat si au hotarat sa se mute pe un versant alaturat. Visul s-a repetat in noaptea urmatoare, iar in a treia noapte li s-a aratat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stanca anume si le-a aratat intrarea in grota, spunandu-le sa faca un locas de inchinare acolo unde vor gasi icoana.Se spune ca ar fi chiar una dintre cele 12 astfel de icoane pictate de Sfantul Apostol Luca, ea fiind adusa aici de Sfantul Apostol Andrei.Restaurarea a avut loc dupa o metoda athonita, folosita inca din secolul al XVI-lea, la icoana Maicii Domnului de la Mnastirea Vatoped.

MANASTIREA DINTR-UN LEMN - VALCEA

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Dintr-un Lemn, judetul Valcea, este una dintre cele mai cinstite icoane din tara, atat pentru vechimea si maiestria cu care este lucrata, cat mai ales pentru nenumaratele minuni savarsite inaintea ei. Manastirea Dintr-un Lemn, aflata in comuna Francesti, la aproximativ 25 de kilometri inspre sud de municipiul Ramnicu Valcea si la alti 5 kilometri m de orasul Babeni, este una dintre cele mai mari manastiri din judetul Valcea. Se marturiseste insa, potrivit legendei, ca aceasta icoana a fost gasita in trunchiul unui stejar mare din zona, frate cu cei alti cativa, care se afla in curtea din spate a manastirii. In anul 1929, profesorul Andrei Grabor, de la Universitatea din Strasbourg, viziteaza manastirea, studiaza icoana si spune ca aceasta ar fi fost pictata in secolul al IV-lea, la Manastirea Theothokos din Grecia, dupa modelul apartinand Sfantului Apostol Luca, cel care a pictat prima oara in icoana pe Fecioara Maria. Conform traditiei, in lume se mai gasesc doar trei astfel de exemplare: la Moscova, Constantinopol si  Ierusalim.

schitul prodromul - mt. athos

ICOANA MAICII DOMNULUI - PRODROMITA

Este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, zestrea cea mai de preţ a Schitului Ioan Botezatorul Prodromu de la Sfântul Munte Athos din Grecia şi binecuvântarea Maicii Domnului. Pomenirea acestei Sfinte Icoane a Maicii Domnului se face în ziua de 12 Iulie. În anul 1922, a fost pictată o copie foarte reuşită după originalul de la Muntele Athos. Aceasta, a fost adusă în Moldova şi aşezată într-o biserică de lemn din Vatra Dornei. Deoarece biserica impiedica constucţia unei şosele, în toamna anului 1954 a fost incendiată de o mână criminală, biserica arzând în întregime. Au existat mărturii conform căreia a fost sabotată acţiunea de stingere a incendiului. Deşi biserica a ars în întregime, icoana a rămas intactă. Autorităţile de atunci au considerat propagandă religioasă şi au interzis răspândirea acestei veşti. Ulterior, icoana a fost dusă la Biserica Naşterii Maicii Domnului, unde se află şi în prezent.

manastirea nicula - cluj

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Nicula, aflata in judetul Cluj, la numai trei kilometri distanta de Gherla, este una dintre cele mai renumite si cunoscute icoane din tara, in jurul acesteia adunandu-se, anual, zeci de mii de pelerini. Anual, biserica este inconjurata de pelerini, mergand in coate si in genunchi, ca jertfa pentru iertarea pacatelor. Icoana este cunoscuta pentru puterile ei tamaduitoare, sunt multi oameni care s-au vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer, sunt multe familii care au dobandit prunci dupa ce s-au inchinat la icoana.Icoana a fost zugravita in anul 1681, de catre preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizata pe scandura de brad. Icoana Maicii Domnului a fost incredintata calugarilor de la Nicula de catre nobilul local Ioan Cupsa . Icoana de la Nicula este pretuita in mod deosebit si in lumea romano-catolica. Astfel, in anul 1767, papa Clement al XIII-lea a acordat "indulgenta plenara" tututor pelerinilor ce calatoresc la Manastirea Nicula, spre a se inchina icoanei, in zilele de 15 august si 8 septembrie. In anul 1928, papa Pius al XI-lea numeste locasul drept "sanctuar marian", adica inchinat Maicii Domnului intr-un mod deosebit. 

madona dudu - craiova

Pe locul bisericii cu Hramul Adormirea Maicii Domnului unde se află astăzi icoana Maicii Domnuui se afla o movilă de pământ numită „Dealul Livezii”, căci era acoperită cu o livadă bogată peste care trona un dud secular, sădit acolo înainte ca Mihai Viteazu avea să fie ban al Craiovei. În această livadă obişnuia să îsi petreacă după-amiezile un negustor al locului. Într-o asemenea zi de vară, plimbându-se negustorul pe sub arborii umbroşi ai livezii, zări dintr-o dată o lumină strălucitoare printre ramurile dudului. Crezând că pricina este soarele, îşi îndreptă gândul în altă parte. Însă în zilele următoare întâmplarea se repetă, sfârşind prin a-i stârni curiozitatea, căci se urcă în copac şi mare îi fu mirarea sa afle acolo o frumoasă icoană a Maicii Domnului. Minunat peste măsură, luă icoana la dânsul acasă, aşteptând după obiceiul de atunci să treacă 3 zile să vadă dacă cineva a pierdut această icoană, însă nimeni nu veni la dânsul. Uitându-se la dânsa, se gândi că o poate vinde şi scoate câştig mărişor din vânzarea ei, deci dădu veste printre muşterii din piaţă că vinde o icoană. Când se înfăţişă un doritor, negustorul veni acasă să ia icoana şi mare îi fu mirarea când nu o mai află.Si tot asa a incercat sa o vinda de mai multe ori, dar mereu icoana disparea si aparea in copac, infricosat, a ridicat din dudul taiat o biserica mica pentru adapostirea icoanei.De atunci cei ce vin si se inchina Maicii Domnului, primesc minunat ajutor.

biserica mavramol - galati

 Aceasta a venit pe apa tocmai de la Constantinopol. Biserica este singura ctitorie domneasca din Galati: inceputa de catre domnul Gheorghe Duca, la mijlocul secolului XVII, si terminata, in 1702, de catre fiul sau, voievodul Constantin Duca, care a inchinat-o schitului Mavromol de la Constantinopol. Distrusa in razboiul ruso-turc si in cel ruso-austro-turc, mai tarziu arsa de turci. Constructia actuala dateaza din perioada 1858-1861, dar respecta planul initial. Numele sau inseamna "stanca neagra", in limba greaca. In chiliile acestei biserici au functionat primele scoli din Galati: cea cu predare in limba greaca, infiintata in 1765, si cea cu predare in limba romana, infiintata mai tarziu, in 1803. Usa de la intrare este marcata de un portal cu icoana de hram si simboluri heraldice: capul de bour si doi lei. Pe aceeasi latura, intr-un medalion, sta sculptata, in piatra, stema Moldovei. Catapeteasma a fost adusa de la biserica Manastirii ,,Sfantul Sava" din Bucuresti. Poarta hramul "Adormirea Maicii Domnului Cind se intra in biserica Icoana e pozitionata in partea dreapta a naosului, acolo se pot lasa pomelnice care vor fi citite a doua zi.

MANASTIREA NEAMT - NEAMT

Este una dintre cele mai vechi si frumoase icoane din tara, renumita ca facatoare de minuni. Istoria acestei icoane ne-a fost insemnata in scris de catre "staretul Neonil", in anul 1839. Cea mai veche si mai valoroasa, nu doar dintre icoanele facatoare de minuni din Moldova, ci din Romania, este considerata Maica Domnului "Lidianca", de la Manastirea Neamt. Aceasta icoana este cunoscuta cu numele de Lidianca pentru ca ar fi o copie dupa o icoana a Maicii Domnului din Lida si pentru ca are chipul Sfantului Gheorghe, originar din Lida. Icoana de la Manastirea Neamt a fost daruita domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei, de catre imparatul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, in anul 1402. Icoana este minunata atat prin maiestria cu care a fost lucrata si pentru vechimea ei, cat si pentru faptul ca este zugravita pe ambele fete, pe spatele ei fiind icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Traditia si unele vechi insemnari arata ca aceasta icoana a fost pictata prin minune pe un stalp al bisericii din Lida. Biserica din lida a fost ridicata in cinstea Maicii Domnului, iar in vreme in care Sfintii Apostoli Petru si Ioan propovaduiau prin aceste parti, ei au rugat-o pe Maica Domnului sa binecuvinteze biserica si sa o sfinteasca prin venirea ei. Maica Domnului i-a trimis inainte, si ajungand ei in biserica au vazut chipul Maicii Domnului nepictat de mana omeneasca. Botezandu-se multi, Maica Domnului s-a veselit cu duhul si a dat icoanei puterea facerii de minun

MANASTIREA agapia - NEAMT

Numita si Agapia din Vale, este o icoana facatoare de minuni mult iubita de credinciosii ce trec pragul manastirii nemtene. Icoana este asezata in biserica cea mare a manastirii, in centrul naosului, in partea dreapta, intr-o strana de lemn, frumos sculptata si impobobita cu candele si broderii. Icoana Maicii Domnului din biserica, asezata ca "Axionita", este o lucrare foarte veche si de mare valoare artistica, ea fiind considerata ca facand parte din categoria celebrelor icoane de la Manastirea Bistrita si Manastirea Neamt. Potrivit traditiei locului, icoana a fost daruita Manastirii Boistea, de catre ctitorul acesteia, ieromonahul Macarie Bou, catre sfarsitul secolului al XIV-lea. La inceputul veacului al XVII-lea, cand Manastirea Boistea este desfiintata, icoana este adusa la Manastirea Topolita si de aici la Manastirea Garcina, in timpul domniei lui Ieremia Movila. Se vehiculeaza traditia conform careia aceasta icoana este o icoana de procesiune, impreuna cu altele asemenea ei, ea fiind folosita la procesiunea de pe zidurile Constantinopolului, in secolul al VII-lea, cand persii au asediat cetatea lipsita de apararea armatei (626). Nu exista insa nici o marturie care sa certifice acest lucru. Cu toate acestea, este general recunoscuta provenienta ei dintr-un cerc al epocii de aur a artei bizantine.

MANASTIREA ADAM  - galati

Pentru cei care nu cunosc inca, Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Adam se confunda cu istoria manastirii. Traditia spune ca icoana a fost adusa prin aceste locuri, la mijlocul celui de-al XVI-lea veac, de catre un calugar din Rasarit. Acesta a incredintat-o unui cioban din partile Adamului, care pe la 1559 a ridicat "in condrii Ghenghii” un schit din lemn cu hramul "Duminica Tuturor Sfintilor" . Schitul cade repede in ruina, in urma luptelor dintre turci si romanii lui Ioan Voda cel Cumplit. Doar icoana Maicii Domnului, considerata initial pierduta si ea, va fi gasita, dupa ani si ani, intr-un stejar! Atunci preotii inconjurati de multa lume, miscati de o asemenea minune, au ridicat icoana din gradina si au reasezat-o in biserica ce se reconstruise. An de an, in zilele de sarbatoare ce precede ziua adormirii Maicii Domnului, icoana este adusa spre inchinare in orasul Galati, in fata Bisericii Mavramol.

MANASTIREA dalhauti  - vrancea

Manastirea Dalhauti, unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale ale Ortodoxiei romanesti, se afla la o distanta de aproximativ 20 de kilometri mai spre vest de municipiul Focsani si la numai 4 kilometri departare de satul Dalhauti, fiind asezata intr-o zona premontana, in mijlocul padurilor de fag si de stejar. Istoria acestei Sfinte Icoane (dupa traditie, fiind una dintre cele sapte icoane zugravite de Sfantul Evanghelist Luca) este greu de stabilit. Se spune ca staretul acestei sihastrii, Anufie monahul, mergand in pelerinaj la Locurile Sfinte, a primit de la episcopul Ierusalimului o Icoana a Maicii Domnului pentru a o aduce in Tara Romaneasca. La intoarcere, Anufie monahul, apropiindu-se de Constantinopol, a fost prins de turci, care l-au pradat, batjocorind Icoana prin lovirea cu iataganul in chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului, dupa care au aruncat-o in podul unui grajd de cai. Noaptea insa, grajdul a inceput a vui, caii s-au omorat intre ei, iar ingrijitorii care s-au incumetat sa intre la animale au fost omorati. Desi condamnat la moarte, Anufie a reusit sa scape cu viata, fiind salvat de un ienicer valah. Se intoarce in tara trist ca a pierdut Sfanta Icoana, iar mahnirea sa sporeste primind vestea ca turcii ii omorasera si parintii. La scurt timp dupa aceasta, aflandu-se pe malul Marii Negre in cautarea unui loc unde sa-si aline suferinta, vede in larg o lumina puternica ce parea ca se apropie de tarm. Intorcandu-se a doua zi, fu uimit sa vada plutind pe apa Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Vaslind cu barca pana la locul acela, a luat Icoana si a adus-o la tarm. A observat ca pe fata Maicii Domnului si a Pruncului Iisus turcii lovisera cu iataganele, iar marginile zgarieturilor se astupasera ca o rana in carne vie. Se observa si astazi aceste rani cicatrizate pe chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului.

MANASTIREA bistrita  - neamt

iCOANA SFINTEI ANA cu prunca MAICA DOMNULUI

Icoana a ajuns pe meleagurile moldave în 1401, ca dar din partea împăratului bizantin Manuel al II-lea pentru Alexandru cel Bun şi soţia sa, Ana. Informaţiile despre eveniment provin dintr-un manuscris al Mitropolitului Gheorghe al Moldovei şi Sucevei. Cuvintele acestuia, potrivit cărora "această Sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoţându-se cu litanie afară de mănăstire şi făcând o sfeştanie, pănă ce se întoarce în mănăstire numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotaru mănăstirii",  În 1853 icoana a fost împodobită cu ferecături şi candele de argint, aşa cum arată şi astăzi. De-a lungul timpului au fost consemnate multe minuni făcute celor care s-au rugat cu evlavie la icoană, celebră fiind întâmplarea lui Petru Rareş, care a scăpat nevătămat din mănăstirea Bistriţa, deşi locul era înţesat de turci.

MANASTIREA VORONA  - BOTOSANI

Icoana Maicii Domnului din fata catapetesmei se deosebeste de icoanele de acelasi fel ce le întâlnim în iconografia ortodoxa. Aceasta deosebire consta în faptul ca Maica Domnului din aceasta icoana nu tine în brate pe Pruncul Iisus, ci îl duce de mâna. Prin originalitatea ei, aceasta icoana este unica în tara noastra. Manastirea este atestata documentar de cind, spun documentele, principele Moldovei Dimitrie Sturza, aflat la vinatoare pe aceste meleaguri, a cules citeva mere dintr-un pom si le-a daruit fiicei sale, bolnava de epilepsie. Se spune ca dupa ce le-a mincat, fiica sa a fost vindecata de boala. Pentru asta, principele a poruncit ca in acel loc sa fie construita o manastire. Pictura bisericii a fost executata de un calugar, schimonahul Vladimir Machidonul, care pentru finalizarea lucrarii a zugravit mai mult de 15 ani. Elementul de noutate il reprezinta faptul ca Vladimir Machidonul nu avea nici un fel de pregatire in pictura religioasa, lucrarile sale, de o conceptie absolut originala.